Botiza

Obiceiuri si traditii

Tradițiile ocupă un loc foarte important în sufletul și în viată acestui ținut maramureșean,motiv pentru care aici se trăiește intens fiecare sărbătoare fie ea laică sau religioasă ,iar portul popular este obligatoriu la sărbătorile religioase importante.Viața la țară este orânduită după muncile câmpului și după marile sărbători creștine. La început de an totul e animat de sumedenia de sărbători de Anul Nou și Bobotează,mai ales,având în vedere că sărbătorile de iarnă reprezintă pentru locuitorii din Maramureș unele dintre cele mai importante evenimente ale anului. Aceștia păstrează cu sfințenie toate tradițiile și obiceiurile specifice zonei,moștenite de la strămoși din generație în generație. Una dintre cele mai populare tradiții de iarnă este Viflaimul,care este totodată,și unul dintre cele mai vechi obiceiuri păstrate în vatra satului Botiza. Viflaimul reprezintă un teatru folcloric religios jucat de cete de feciori în care se prezintă momentul apariției magilor și al păstorilor, cei care vestesc Nașterea Domnului și conflictul cu împăratul Irod. Acest obicei ține din Ajunul Crăciunului până la ziua Sfântului Ioan Botezătorul și presupune interpretarea unor personaje precum: Fecioara Maria, Iosif, magi, Jidul sau Irod, de asemenea, un rol important în scenetă îl ocupă cei patru draci în frunte cu șeful lor , Scaraoțchi, care poartă talăngi și măști populare, daci și măștile având origini foarte vechi,probabil din ritualuri precreștine.